Dificultatea de memorare a feței sau prosopagnozia facială în autism!
Un autist poate simți că trăiește intr-o casă plină de străini în fiecare zi!
Părinții copiilor cu TSA vorbesc adesea despre dificultatea copiilor lor în a recunoaște fețele, chiar și pe cele ale prietenilor și rudelor și adesea leagă acest lucru d incapacitatea copiilor de memorare. Uneori la începutul programului de terapie părinții vorbesc cu durere de faptul că nu pot fi recunoscuți de către proprii copii, că aceștia par să nu le rețină chipul si de multe ori copii sunt capabili să plece cu orice alt adult neobservand schimbarea persoanei. Dar, nu numai părinții se limitează în a descrie lipsa memoriai faciale si a contactului vizual ci , din păcate foarte multi clinicieni rămân in aceeasi limitare a constatării. Ei bine, orbirea feței cum mai este numită în specialitate, sau prosopagnozia, înseamnă că o persoană nu are capacitatea de a recunoaște o față. Această afecțiune, poate fi întâlnită la multe persoane cu TSA, iar acest fapt dincolo de durerea provocată membrilor familiei poate avea consecințe psihosociale foarte grave.
Cu toții suntem obișnuiți ca în relaționare să ne privim, dar, nu ne punem niciodată întrebări de genul:
- Ce vezi când te uiți la fața cuiva?
- Unde te uiți mai întâi?
- Unde zăbovesc ochii tăi?
Chiar dacă ne uităm la fețele altora de multe ori într-o singură zi, poate fi greu să răspundem la astfel de întrebări. Majoritatea oamenilor privesc și recunosc fețele pur și simplu, nu este nevoie să conștientizăm și să facem eforturi pentru asta. Recunoașterea facială poate părea o banalitate, până când această banalitate te afectează direct și dureros: cum ar fi să nu-i mai poți recunoaște pe cei dragi? Recunoașterea facială este o parte complexă, integrantă a comunicării sociale; pentru persoanele cu autism care se confruntă prin definiție cu dificultăți în comunicarea socială, acest lucru poate fi deosebit de relevant și problematic.
Orbirea feței sau prosopagnozie
Desi poate părea ca o deficienta de memorie ei bine, incapacitatea de citire facială nu este afectată datorită calității memoriei. Uneori, familiile persoanelor cu TSA se pot crampona de faptul ca ei nu recunosc persona pentru că au uitat, n-au fost atenți etc. Din păcate, în cazul acesta de a nu recunoaște fetele persoanelor cu autism, nu este vorba de a uita pe cineva și de a evita o persoană sau o situație socială incomodă. Este o afecțiune psihică gravă în care capacitatea de a recunoaște fețele este afectată sau nu este niciodată dezvoltată adecvat. Există două tipuri de prosopagnozie:
- Prosopagnozie de dezvoltare sau uneori denumită prosopagnozie congenitală, este o afecțiune de neurodezvoltare pe tot parcursul vieții, care nu este asociată cu leziuni cerebrale sau deficite intelectuale. Se manifestă în copilărie și poate apărea adesea alături de afecțiuni precum autismul.
- Prosopagnozie dobândită : această afecțiune apare atunci când recunoașterea slabă a feței este rezultatul unei leziuni ale creierului, cel mai frecvent după un accident vascular cerebral, boală sau leziune a creierului, boală sau tumoră.
Copii cu autism au contact vizual slab și abilități slabe de procesare/memorare a feței
Copiii din spectru autist consideră adesea inconfortabil contactul vizual. Cercetările (Neumann, 2006) care discută despre fixarea gurii au oferit o posibilă explicație, care arată că ei au o strategie anormală de a privi persoanele, adică în general de sus în jos, pentru alocarea atenției vizuale de către persoanele cu autism. Ipoteza „evitării ochilor” , a procesării feței la persoanele cu autism (Tanaka & Sung, 2016) poate fi o explicație plauzibilă a recunoașterii feței atipice, în care cei din spectru evită să privească regiunea ochiului si a a feței, deoarece este percepută ca amenințătoare/obositoare social.
Părinții cu copiilor cu autism din păcate simt etichetarea copiilor lor în societate, sau în mediul școlar, din cauza lipsei sau sărăciei contactului vizual, sunt adesea etichetați ca needucați sau nepoliticoși. Creșterea gradului de conștientizare a orbirii faciale ar putea fi utilă în educarea societății; un copil din spectru autist poate fi copleșit și nesigur în contexte sociale în care este nevoie de efort considerabil pentru a recunoaște o față, o sarcină pe care colegii lor o execută fără efort.
Adesea datorită faptului că la copilul cu autism, contactul vizual îi consumă multe resurse energetice si îi crează disconfort, copilul dintr-un sentiment de autoprotecție, se poate uita la alte trăsături faciale (de multe ori la gură sau nas) sau se poate uita la îmbrăcăminte sau alte indicii contextuale pentru a-și aminti cine este persoana respectivă făcând asocieri. Este indicat să îi incurașăm pe copii nu să-i limităm, important este să ne atingem scopul adică, să recunoască opersoana. Copiii cu orbire facială se pot simți în mod special intimidați atunci când întâlnesc pe cineva cu care sunt familiarizați într-un mediu nou sau diferit.
Când recunoașterea feței este afectată, interacțiunile sociale pot fi tensionate de la început și copilului să-i fie dificil să-și facă prieteni sau să fie tratați ca neserioși sau sfidători de profesori (aceștia considerând că-i ignoră). Dacă autismul este asociat cu orbirea feței, este oportun ca cercetătorii să examineze dacă recunoașterea slabă a feței contribuie la deficitele de comunicare socială, o caracteristică de bază a autismului.
Cum putem imbunătăți prosopagnozia?
Pentru părinți, susținerea copiilor lor devine și mai importantă atunci când autismul este comorbid cu o afecțiune precum orbirea feței. Multe dintre studiile de mai sus menționează importanța informării persoanelor relevante (în viața copilului) despre afecțiune.
- ,,Uită-te în ochii mei”. Asigurați-vă că copilul dumneavoastră stabilește contact vizual atunci când solicită ceva. Acest lucru îi învață legătura critică dintre comunicare și concentrare. Dacă vor o jucărie, spuneți „Uită-te în ochii mei”, pentru a înțelege mai bine relația dintre nevoile lor și capacitatea ta de a le îndeplini.
- „Te iubesc”. Pentru că este puternic, adevărat și la fel de minunat de auzit pe cât este de spus.
- Psihologii, profesorii, terapeutii și colegii copiilor care suferă de prosopagnozie trebuie să fie educați și informați pentru a ajuta copiii cu autism cu orbire facială, altfel copilul riscă să fie catalogat ca ciudat, uituc sau ignorant. Un coleg sau o rudă care la intalnirea cu copilul desi nu este prima data se prezintă, într-un supermarket de exemplu, atunci când se află de poate părea ciudat, dar este o scenă care poate fi un pas pentru o interacțiune socială mult mai ușoară și mai confortabilă pentru copilul cu autism. A face lucrurile diferit pentru a se potrivi cu minți diferite nu ar trebui să fie privit ca un inconvenient. Mai degrabă, schimbarea modului în care facem lucrurile, pentru a adapta indivizii neurodivergenți, i-ar putea încuraja să adauge o perspectivă nouă, idei noi și moduri nemărginite de gândire. Acest mod de abordare a neurodiversității este un câștig pentru o lume din ce în ce mai blocată de noi probleme.
Psiholog Sanda Gligu
Referinte:
Bate, S., Adams, A. și Bennetts, RJ (2020). Ghici cine? Antrenamentul privind discriminarea identității faciale îmbunătățește memoria feței la copiii cu dezvoltare tipică. Journal of Experimental Psychology: General, 149(5), 901–913. https://doi.org/10.1037/xge0000689
BODAMER J. (1947). Die Prosop-Agnosie; die Agnosie des Physiognomieerkennens [agnozia lui Prosop; agnozia cunoașterii]. Archiv fur Psychiatrie und Nervenkrankheiten, vereinigt mit Zeitschrift fur die gesamte Neurologie und Psychiatrie, 118(1-2), 6–53. https://doi.org/10.1007/BF00352849 .
Cohen, AL, Soussand, L., Corrow, SL, Martinaud, O., Barton, J. și Fox, MD (2019). Privind dincolo de zona feței: cartografierea rețelei de leziuni a prosopagnoziei. Creierul: un jurnal de neurologie, 142(12), 3975–3990. https://doi.org/10.1093/brain/awz332 .
Dalrymple, KA, Fletcher, K., Corrow, S., das Nair, R., Barton, JJ, Yonas, A. și Duchaine, B. (2014). „O cameră plină de străini în fiecare zi”: impactul psihosocial al prosopagnoziei de dezvoltare asupra copiilor și familiilor acestora. Jurnalul de cercetare psihosomatică, 77(2), 144–150. https://doi.org/10.1016/j.jpsychores.2014.06.001 .
DeGutis, JM, Chiu, C., Grosso, ME, & Cohan, S. (2014). Îmbunătățiri în procesarea feței în prosopagnozie: succese și eșecuri în ultimii 50 de ani. Frontiers in human neuroscience, 8, 561. https://doi.org/10.3389/fnhum.2014.00561
Duchaine, B., Germine, L. și Nakayama, K. (2007). Asemănarea familiei: zece membri ai familiei cu prosopagnozie și agnozie obiect în cadrul clasei. Neuropsihologie cognitivă, 24(4), 419–430. https://doi.org/10.1080/02643290701380491.
Lynn, AC, Padmanabhan, A., Simmonds, D., Foran, W., Hallquist, MN, Luna, B. și O’Hearn, K. (2018). Diferențele de conectivitate funcțională în autism în timpul recunoașterii feței și a mașinii: subconectivitate și schimbări atipice legate de vârstă. Developmental science, 21(1), 10.1111/desc.12508. https://doi.org/10.1111/desc.12508 .
Minio-Paluello, I., Porciello, G., Pascual-Leone, A., & Baron-Cohen, S. (2020). Faceți recunoașterea identității individuale: un potențial endofenotip în autism. Autism molecular, 11(1), 81. https://doi.org/10.1186/s13229-020-00371-0 .
Neumann, D., Spezio, ML, Piven, J. și Adolphs, R. (2006). Privindu-te în gură: privire anormală în autism rezultată din modularea de sus în jos a atenției vizuale afectată. Neuroștiința socială cognitivă și afectivă, 1(3), 194–202. https://doi.org/10.1093/scan/nsl030 .
Pereira, JA, Sepulveda, P., Rana, M., Montalba, C., Tejos, C., Torres, R., Sitaram, R., & Ruiz, S. (2019). Auto-reglarea zonei fuziforme a feței în spectrul autismului: un studiu de fezabilitate cu neurofeedback fMRI în timp real. Frontiere în neuroștiința umană, 13, 446. https://doi.org/10.3389/fnhum.2019.00446 .
Tanaka, JW și Sung, A. (2016). Ipoteza „Evitarea ochilor” a procesării feței cu autism. Jurnalul de autism și tulburări de dezvoltare, 46(5), 1538–1552. https://doi.org/10.1007/s10803-013-1976-7 .