Autismul este un spectru de afecțiuni strâns legate între ele, cu simptome asemănătoare. Autismul sau TSA se manifestă în primele luni de viață și în copilărie, provocând întârzieri în multe arii de bază ale dezvoltării, precum deprinderea limbajului verbal, a jocului sau a interacționării cu cei din jur în special cu cei de aceeași vârstă.
Semnele și simptomele autismului variază semnificativ provocând efecte pe masură. O parte din copiii autiști prezintă deficiențe minore, în timp ce alți copii pot avea probleme majore de întârzieri semnificative pe toate ariile de dezvoltare psihologică: cognitive, limbaj, socializare, autonomie, afectiv. Odată cu creșterea copilului indiferent ce nivel de recuperare atinge adultul are mai multe obstacole de depăsit.
PRINCIPALELE ARII AFECTATE DE AUTISM:
- Întârziere cognitivă;
- Comunicarea verbală și nonverbala;
- Relaționarea cu alți oameni și cu mediul înconjurător;
- Gândirea și comportamentul adaptabil;
Înainte ca un copil să împlinească trei ani, părinții pot detecta o serie de simptome incipiente ale autismului. Unii copii se dezvoltă normal până la 18-24 de luni, ca apoi să piardă multe dintre achiziții. În acest punct, pot interveni urmatoarele manifestări
- Mișcările repetitive (legănatul sau mișcarea în cerc);
- Evitarea contactului vizual sau a atingerilor
- Întârzieri de vorbire;
- Repetarea cuvintelor sau a frazelor (ecolalia);
- Stările de iritație apărute pe fondul schimbărilor mici;
- Manifestări ale unor ticuri (fluturatul mâinilor)
SEMNELE AUTISMULUI SUNT DIFERITE ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ
Până și bebelușii sunt, în mod normal, interesați de a socializa, de aceea simptomele autismului (daca autismul se instalează de la naștere) sunt sesizabile și în primul an de viață, evaluând modul în care sugarii interactionează cu mediul.
SEMNE ALE AUTISMULUI CARE SE POT MANIFESTA PÂNĂ LA 12 LUNI
- Nu reacționează la vocea mamei;
- Nu răspunde când își aude numele;
- Nu se uite în ochii celor din jur;
- Nu gângurește sau nu arată cu degetul;
- Nu zâmbește sau nu răspunde stimulilor transmiși de cei din jur;
- Nu urmăreste vizual obiecte;
Bebelușii care nu suferă de autism pot prezenta aceleași simptome din cauze diferite, de aceea este necesară consultarea unui medic psihiatru/psiholog pentru stabilirea cauzei exacte a comportamentului copilului.
SEMNE ALE AUTISMULUI CARE SE POT MANIFESTA PÂNĂ LA 24 DE LUNI
În al doilea an de viață, simptomele autismului devin și mai vizibile. În timp ce alți copii încep deja să pronunțe primele cuvinte și să indice lucrurile/locurile/activitățile pe care și le doresc cu degetul, un copil cu autism rămâne detașat de aceste comportamente firești dezvoltând alte manifestări comportamentale. Semnele autismului specifice la această vârstă sunt:
- Niciun cuvânt pronunțat până la 16 luni;
- Niciun joc de imitație până la 18 luni;
- Nicio propoziție formată din cel puțin două cuvinte până la 24 de luni;
- Pierderea achizițiilor vorbirii;
- Dezinteres față de lucrurile indicate de adulți;
- Lipsa dorinței de a atrage atenția asupra sa;
- Lipsa comportament afectiv sau manifestare distorsionată (strânge sau mușcă când se bucură sau se supără);
- Nu are nicio intenție de a răspunde cand i se cere ajutorul;
- Dezvoltarea unor comportamente stereotipe în detrimental jocului funcțional (înșiră obiecte; închide și deschide lumini/uși; flutură obiecte la nivelul ochilor etc).
SEMNE ALE AUTISMULUI LA COPII MAI MARI
Pe masură ce cresc, copiii prezintă tot mai multe semnale de alarmă care indică prezența unei tulburări de spectru autist. În general, semnele conduc către lipsa abilităților sociale, dificultatea vorbirii și a limbajului, dificultatea de a comunica nonverbal si comportamentul inflexibil. Aceste semne se pot regăsi astfel:
- Dezinteresul sau detașarea față de ceea ce se petrece în jur;
- Incapacitatea de a se juca, de a-și face prieteni și de a interacționa cu alți copii;
- Ostilitatea față de gestul de a fi atins, ținut în brațe sau mângâiat;
- Lipsa de dorință în a imita adulții, a lua parte la activități de grup sau de a folosi jucăriile in mod creativ;
- Dificultatea de a înțelege și de a vorbi despre sentimente;
- Lipsa de reacție atunci când cineva strigă sau îi pronunță numele;
- Vorbirea pe un ton al vocii nefiresc, într-un ritm bizar (încheierea propoziției pe un ton interogativ);
- Repetarea continuă a cuvintelor și a frazelor;
- Oferirea de răspunsuri la întrebări prin repetarea întrebării și atât;
- Referirea la sine prin persoana a treia;
- Folosirea incorecta a limbajului (erori gramaticale, cuvinte denaturate etc.)
- Dificultatea exprimării dorințelor și a nevoilor;
- Incapacitatea de a înțelege întrebări, afirmații sau îndrumări foarte simple
- Perceperea tuturor informațiilor în sensul propriu (imposibilitatea de a sesiza umorul, ironia și sarcasmul);
O treime din copiii cu autism prezintă și episoade de convulsii. Momentan, nu exista un test medical special pentru depistarea tulburărilor de spectru autist, însă un control psihiatric/psihologic poate fi util pentru excluderea altor cauze posibile ale simptomelor, precum pierderea vederii, defectele de vorbire, intoxicațiile cu plumb și alte tulburări de dezvoltare care nu au nicio legătură cu autismul. Medicii de familie pot testa un copil pentru a depista semne și simptome specific autismului. Așa că părinții trebuie să ceară acest lucru, vor răspunde unui set de întrebări privitoare la comportamentul copilului și aptitudinile sale de comunicare și acolo unde valorile sunt neconforme sunt îndreptați către psihiatri și centre de recuperare terapeutică. Primirea tratamentului terapeutic și/sau medicamentos la timp, în mod ideal înainte de implinirea vârstei de 3 ani, poate crește exponential șansele de îmbunătățire a dezvoltării copilului cu autism.