CONTROLUL EMOȚIONAL
-TERMOMETRUL FURIEI
Inteligența emoțională este și despre autocontrol. Copiii speciali și nu numai dezvoltă în contexte de frustrare comportamente indezirabile pe care ulterior chiar ei le regretă. Aceasta se întâmplă pentru că nu își cunosc emoțiile, nu știu cum evoluează și cum se pot exprima în cuvinte. Comunicarea verbală ne ajută să exprimăm atat stările declanșate de exterior dar și cele declanșate de interior:de trăirile, de sentimentele, emoțiile noastre. Pentru realitatea exterioară avem cuvinte care denumesc clar obiecte, actiuni însă pentru lumea interioară nu vem denumiri pentru fiecare vibrație fie ea pozitivă sau negativă. Cel mai adesea copiii nu găsesc cuvintele potrivite prin care să exprime clar ce simt şi cât de intense sunt trăirile, cât de mult îi bucură sau deranjează și în cel mai fericit caz rămân cu senzaţia amară că nu s-au făcut înţeleşi; că ceilalţi nu au acces cu adevărat la sentimentele lor sau dimpotrivă neputința se transformă în violență. Atunci când lovesc, țipă, mușcă, aruncă cu jucăriile, copiii vor de fapt să ne comunice ceva și nu mai au timp datorită fluxului emoțional care se revarsă peste ei sau nu șttiu care sunt cuvintele care sî exprime starea lor. Iată de ce e este important să-i ajutăm să dobândească un set de cuvinte la îndemână care ne descriu viaţa emoţională, cu toate nuanţele ei. Unul din instrumentele des folosite pentru conștientizarea etapelor furiei, când si cum pot copiii interveni pentru a stopa impulsivitatea, agesivitatea și a se face înțeles de către ceilalti prin limbaj este TERMOMETRUL FURIEI. Este un joc plăcut și eficint recomandat pentru copii peste 5 ani.
Materiale necesare: foi de hârtie şi creioane colorate
Care sunt etapele jocului
1. Identificarea în grup a momentelor în care unul sau mai mulți au reactionat incorect intr-o situație de furie: cineva plin de furie care a lovit un coleg, un copil atât de speriat încât a uitat tot ce ştia, un copil care supărat că mama nu-i cumpără ce dorește atunci din magazin se tăvălește pe jos. Prin aceste exemple îi vom arăta copilului că emoţiile, când sunt prea puternice scăpate de sub control ne împing la comportamente neadecvate.
2. Explică-i că, pe măsură ce intensitatea emoţiilor creşte, ele se transformă şi capătă denumiri diferite. Când i-ai trezit interesul, propune-i să descoperiţi împreună cum se pot aranja emoţiile, în funcţie de intensitatea lor.
Deşi trăim o grămadă de emoţii şi stări de spirit, ele pot fi împărţite în linii mari pe 5 scale: bucurie, furie, frică, tristeţe şi iubire.
3. Schiţează 1 termometru, cu gradații de la 1 la 10 pentru fiecare emoție.
Astăzi despre termometrul pentru furie, pentru că este cel mai des întâlnit și cu repercursiuni care ne destabilizează si pe noi dar și pe copil. Termometrul se va completa începând cu intensitatea cea mai scăzută.
4. Cere-i copilului să denumească emoţia care apare atunci când furia nu există deloc: relaxare, calm, linişte, etc și să o asocieze cu o culoare care ii indică starea respectivă colorțnd-o. Pentru nivelul următor căutaţi denumirea pentru o stare de furie foarte scăzută şi difuză: iritabilitate, încordare, proastă dispoziţie, nemulţumire, etc. Căutaţi denumirea pentru următorul grad de furie: irascibilitatea, enervarea, etc. Rând pe rând, denumiţi emoţiile sau stările se spirit corespunzătoare unei furii tot mai puternice: negru în fața ochilor, exasperare, furie oarbă, etc.
Pe fiecare scală trebuiesc găsite cât mai multe denumiri de emoţii sau stări de spirit. Pe scala furie pot să se regăsească expresii precum nemulţumire, irascibilitate, iritabilitate, nervi, furie, supărare, furie cu ţipături, agresivitate, violență, criză de furie, furibund, orb de furie, etc.
5. După ce am dat denumiri fiecărei stări pentru fiecare liniuţă de nivel a termometrului, începem să le colorăm . Termometrul va avea culori în nuanţe diferite în functie de trăire: albastru/vernil pentru emoţiile de intensitate mică şi roşu /negru pentru emoţiile puternice. Îi cerem copilului să aleagă unde este liniuţa ce separă cele două nuanțe, adică limita de la care emoţiile devin greu de stăpânit. Colorăm termometru.
Când termometrul este colorat, trebuie ca fiecare nivel să fie descris mai în detaliu. Astfel, adăugaţi pentru fiecare emoţie de pe termometru câte o postură corporală (o puteţi efectiv arăta sau o puteţi desena), câteva gânduri care apar odată cu emoţia, precum şi câteva situaţii în care apare emoţia respectivă.
6. Urmează să ne concentrăm pe mercurul din termometru: ajută-l pe copil să conştientizeze ce anume face mercurul să urce şi ce îl face să coboare. Vezi dacă micuţul leagă nivelul mercurului care creşte de cauze exterioare sau din cauza unor gânduri şi frici din interior.
7. Întreabă-l pe copil ce anume poate face ca să controleze el nivelul mercurului, adică ce poate face ca să urce sau să coboare intensitatea emoţională. Experimentați și denumiți stările împreună. Ajută-l să găsească cât mai multe idei/ cuvinte prin care să denumească/reducă emoţiile negative prea intense sau să le crească pe cele pozitive. Această etapă poate fi desfăşurată pe o perioadă mai lungă de timp, nu doar într-o singură sesiune.
8. Poți face câte un termometru pentru fiecare situație întâlnită până când copilul va dobțndi un vocabular emoțional și va ști să identifice starea și să cntroleze nivelul mercurului si asta îl va face fericit. Autocontrolul va crește și stima de sine a copilului și ii va da mereu o satisfacție grozavă.
Succes!
Fragmnet din carte în lucru:
FERESTRE CĂTRE AUTISM-Capitolul Emoții
Psih Sanda Gligu
#furie #termometrulfuriei #dezvoltareemoțională #controlulfuriei #terapiefurie #centruterapii copiispeciali #inteligentaemotională